IUBIREA DE LEGENDĂ – POVESTEA „CASEI CU STAFII” DIN BRĂILA

Autor: L.M.D.
În Brăila Chirei Chiralina, multe povești de dragoste au ars mistuitor până s-au sfârșit în drame, iar dramele au dat naștere unor legende ce dăinuie peste veacuri sau au fost surse de inspirație pentru scriitori . O astfel de legendă este cea a „Casei cu stafii”, o clădire din centrul vechi al orașului, care impresionează cu arhitectura sa deosebită, dar care stă nelocuită de ani de zile.
Se spune că nimeni nu s-ar încumeta să rămână peste noapte în acestă clădire pentru că o fantomă bântuie prin camere, băgându-i în sperieți pe muritorii care-i ies în cale. Stafia ar fi spiritul unei femei de o frumusețe deosebită care, în urmă cu peste o sută de ani, i-a furat inima unui negustor grec foarte bogat. Acesta a clădit impresionanta casă ca pe un omagiu adus iubitei lui. El era puternic, avut, iar ea foarte frumoasă. Într-o noapte, el ar fi prins-o cu un amant. De furie, a împușcat-o direct în inimă. Spiritul ei neîmpăcat ar fi rămas de atunci prins între pereții groși ai conacului, ca o pasăre măiastră captivă într-o colivie eternă. Alții spun că i-ar fi zidit trupul în pereții casei. Povestea a început cu un veac în urmă, pe când Brăila era un oraș cosmopolit, capitala negoțului cu grâne din Europa. Unul dintre cei mai bogați negustori era un grec impunător care nu se sfiise să facă speculații care au dus la ruină pe mulți colegi de breaslă. Într-o iarnă, a plecat la vânătoare de vulpi, dar viscolul l-a forțat să se adăpostească în gospodăria unui țaran din satul Însurăței. Aici a cunoscut-o pe Voica, fiica gospodarului, și s-a îndrăgostit nebunește de ea.
Fata, de o frumusețe rară, a acceptat ideea de a pleca la oraș ca nevastă de boier bogat. După cum cerea datina, negustorul a cumpărat-o pe Voica de la tatal său, a suit-o pe sanie și a dus-o la oraș. În scurt timp, grecul a ridicat o casă cum nu s-a mai văzut și s-a stabilit acolo cu Voica, sperând să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Câțiva ani au trecut în armonie. Dar, la un moment dat, nu se știe cum, Voica s-a îndrăgostit de un bărbat din lumea bună a Brăilei. Cel care îi devenise soț a aflat și, deși nu-i venea a crede, a hotărât să o urmărească. Într-o zi, și-a anunțat nevasta că pleacă la vânătoare. A ieșit din oraș și s-a oprit la un han, iar când a căzut noaptea, s-a întors pe neașteptate acasă. Bănuiala s-a dovedit întemeiată. Înnebunit de gelozie, Mavrocordulas a ridicat pușca pregătită pentru sălbăticiuni și a tras în Voica. Se spune că grecul i-ar fi zidit trupul într-un perete din subsolul casei. Apoi a plecat din oraș pentru totdeauna, iar mai târziu s-ar fi sinucis de durere, printre străini. În urma acestei povești nefericite a rămas impunătoarea casă din centrul Brăilei. De-a lungul vremii, aceasta a adăpostit tot felul de instituții, dar niciuna nu a rezistat mai mult timp. Pe vremea regimului comunist, a adăpostit un cămin de bătrâni. Mulți dintre cei care au locuit aici povesteau că, în fiecare zi de 20 a lunii, auzeau zgomote ciudate care veneau de niciunde, iar nopțile se auzeau tânguiri de femeie, care nu încetau până în zori și că deseori vedeau fantoma unei femei foarte frumoase, plutind pe lângă pereți. Între timp, azilul de bătrâni a fost mutat. Sunt ani de zile de când nimeni nu vrea sa se mai apropie de clădire. Casa pustie se degradează de la an la an. A fost scoasă la vânzare acum mai mulți ani, la un preț în jur de un milion și jumătate de dolari, dar prețul ei tot scade din lipsă de cumparatori. Unii oamenii cu bani declarau că nici gratis, dacă li s-ar fi oferit, nu si-ar fi dorit-o. Pretul clădirii a tot scăzut și odată cu degradarea sa. Astăzi acesta este doar de câteva sute de mii de dolari, dar nimeni nu o vrea. O parte din cei care trec seara pe lângă vestita „Casă cu stafii” și au curajul să privească dincolo de grilaj, spun că văd doi ochi strălucitori și luminoși ca două stele, privind în gol, de la fereastră, așteptând…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *